2019 se dovedește a fi un an al naibii pentru filme. În timp ce anul a fost martorul filmului cu cele mai mari încasări din istorie, s-au văzut și anumite filme care vor rămâne pentru totdeauna gravate în amintirile spectatorilor. Și ținând cont de faptul că încă mai sunt multe filme foarte așteptate care urmează să ajungă pe ecrane, putem spune cu ușurință că lucrurile tocmai se încălzesc. Cel mai bun lucru despre acest an este că numeroși regizori legendari de la Hollywood și cinematograful mondial își vor lansa cele mai recente proiecte. Unele dintre nume includ Quentin Tarantino, Richard Linklater, Bong Joon-ho, Martin Scorsese, Gaspar Noe și Pedro Almodovar.
De câțiva ani, filmele în franciză domină experiența noastră de filmare. Acum este de datoria iubitorilor de film serioși să caute regizori și filme care folosesc cu adevărat mediul pentru a depăși granițele și a spune povești care sunt profund umane și intrigante. Acești regizori folosesc teme pentru adulți precum violența, sexul, consumul de droguri sau blasfemia pentru a arăta lucrurile așa cum sunt în societate, fără a pune straturi de pretenții false. Cu toate acestea spuse, iată lista cu cele mai bune filme cu rating R din 2019:
Thrillerul visceral al lui Jen McGowan „Rust Creek” este o completare glorioasă la genul de thriller de supraviețuire. Filmul o are în rolul principal pe Hermione Corfield în rolul lui Sawyer Scott, un tânăr student care se pierde în pădurile înghețate din Kentucky. Starea ei ia o întorsătură groaznic de greșită când Sawyer este urmărită de o bandă de haiduci care nici măcar nu vor ezita să o omoare dacă va fi nevoie. În lupta ei de a rămâne în viață, Sawyer dă peste un singuratic care trăiește în pădure, singur. El este singura speranță pe care o are Sawyer, dar fata neputincioasă nu poate fi sigură dacă se poate avea încredere în acest vagabond.
Pe lângă faptul că este un thriller de supraviețuire, „Rust Creek” este și un film care ne face să reflectăm asupra diviziunilor de clasă socială din America și a neîncrederii care există între astfel de clase. Decorul filmului este folosit cu efecte extraordinare de către regizor pentru a evidenția elementele noir-ish din poveste.
Credit imagine: Niko Tavernise/Lionsgate
Keanu Reeves a făcut parte din două dintre cele mai emblematice francize de filme de acțiune – trilogia Matrix și seria John Wick. După succesul imens al primelor două filme, a fost evident că a treia ediție avea să primească rapid un semn din cap din partea producătorilor. „John Wick: Chapter 3 – Parabellum” a fost lansat la doar câțiva ani după „John Wick: Chapter 2” și a reaprins imediat interesul publicului pentru serial. Evenimentele acestui film încep la doar o oră după punctul în care se termină capitolul 2. John Wick se găsește acum ținta celor mai buni asasini din lume, după ce o recompensă de 14 milioane de dolari i-a fost pusă pe cap de către grupul internațional de asasinate numit High Table. Scenele de acțiune bine coregrafiate din acest film sunt cu adevărat geniale.
Octavia Spencer primește în sfârșit recunoașterea de la Hollywood pe care a meritat-o întotdeauna. Cu filme precum „Hidden Figures” (2016), „The Shape Of Water” (2017) și acum „Luce” (2019) sub centură, Spencer a arătat ce interpretă grozavă este. Regizorul Julius Onah face echipă pe Spencer cu Naomi Watts și Tim Roth pentru a spune o poveste care provoacă gânduri și este relevantă pentru timpul în care este plasată. Personajul central al filmului, Luce (Kelvin Harrison Jr.) este fiul adoptiv al lui Amy și Peter Edgar, un cuplu care este foarte mândru de minunatele dosare academice și co-curriculare ale secției lor. Cu toate acestea, imaginea pe care o au despre fiul lor este spulberată când unul dintre profesorii săi descoperă un eseu destul de tulburător scris de el. „Luce” abordează tensiunile rasiale care sunt prezente în America suburbană. Narațiunea în straturi funcționează ca o dramă socială, precum și ca un thriller psihologic.
Unul dintre cele mai pline de suflet filme lansate în acest an, „The Mustang” este scris de Clermont-Tonnerre și regizat de Laure de Clermont-Tonnerre. Povestea se concentrează în jurul unui prizonier numit Roman Coleman, care se află în spatele gratiilor de 12 ani când l-am întâlnit pentru prima dată. Poliția introduce o nouă metodă de reabilitare a criminalilor violenți, punându-i să antreneze mustangi sălbatici, iar Coleman este obligat să se înscrie la program. Experiențele sale cu calul căruia i-a fost repartizat sunt cele care devin punctul central al filmului. „Mustangul” vorbește despre implicațiile sociale și psihologice ale libertății și izolării.
Filmele de debut puternice sunt o raritate, dar atunci când cineva depășește așteptările în filmul de debut și oferă un film cu adevărat bine realizat, este de datoria noastră, ca fani, să-l sărbătorim pe regizor și eforturile sale. Un astfel de film de debut puternic lansat în acest an este „The Last Black Man in San Francisco” de Joe Talbot. Povestea se concentrează în jurul a doi prieteni, în timp ce unul dintre ei încearcă să-și revendice o casă în care a trăit bunicul său. Filmul descrie în mod emoționant viața bărbaților afro-americani din zona golfului San Francisco. Aceasta este o poveste despre familie, prietenie și dragoste. Cinematografia surprinde frumusețea în cele mai banale fațete ale vieții.
Un alt lungmetraj de debut impresionant, „Little Woods” a pus bazele carierei promițătoare a regizoarei Nia DaCosta. Filmul îi are în distribuție pe Emma Thompson, Lily James și Luke Kirby. Personajul central al poveștii este Ollie Hale (Thompson), care ajută oamenii săraci să treacă ilegal granița dintre Dakota de Nord și Canada pentru a beneficia de unități medicale. Cu toate acestea, operațiunile ei eșuează atunci când autoritățile află despre asta și iau măsuri puternice pentru a se asigura că ea nu duce mai departe această migrație ilegală. Pe măsură ce Ollie renunță la meseria ei, ea se confruntă cu o altă problemă în timp ce se ocupa de nevoile surorii ei. Performanțele, regia și scenariul filmului sunt cu adevărat geniale. „Little Woods” este oarecum pesimist, dar personajele se încadrează în situații la care ne putem raporta foarte ușor.
Aproape în fiecare an, cineva sau altul face un film bazat pe lucrările lui Stephen King, iar 2019 nu face excepție. „Pet Sematary”, regizat de Kevin Kölsch și Dennis Widmye, este un film de groază supranatural care se concentrează în jurul unei familii care sa mutat recent în orașul Ludlow, Maine. Un aspect interesant al orașului este că are un cimitir dedicat animalelor de companie. Când Thursday, pisica familiei lor, moare, familia decide să o îngroape într-un cimitir antic, unde se spune că cei îngropați prind viață. Familia se confruntă cu o problemă serioasă când una dintre fetele dintre ele moare, iar tatăl decide să o îngroape în acel cimitir antic. Poveștile lui King sunt întotdeauna narațiuni intense, cu elemente de groază, tocmai de aceea „Pet Sematary” se remarcă drept unul dintre cele mai bune filme ale anului. Există multe filme de groază care doar aruncă în scene gratuite cu o valoare de șoc, în timp ce intriga abia atârnă de un fir. Dar aici, personajele și dorințele lor rămân în centrul filmului.
După debutul său impresionant cu „Get Out” (2017), Jordan Peele și-a îmbunătățit stilul și tehnica de filmare cu aventura sa de a doua zi „Us”. Acest film îi are în rolurile principale pe Lupita Nyong’o, Winston Duke și Kate Moss. Personajul lui Lupita Nyong’o, Adelaide Wilson, își duce soțul, fiul și fiica la casa de pe plajă în care a crescut. Dar ceea ce ar fi trebuit să fie câteva zile de relaxare și distracție se dovedește a fi o situație destul de șocantă când familia este chinuită în mod constant de doppelgangerii lor. Interpretarea unică a lui Peele asupra genului horror este exact ceea ce era necesar pentru a reînvia genul și pentru a-i oferi o întorsătură complet nouă. „Us” oferă exact asta și pătrunde pe terenuri cu greu pe care niciun alt film de groază a mai făcut până acum.
Filmele cu crocodili sunt acolo de mult timp, dar cele mai multe dintre ele sunt extravaganțe lipsite de imaginație de monștri și gore. Cu toate acestea, filmul cu monstru se poate dovedi a fi o experiență extraordinară de filmare dacă este realizat în mod corect. Într-o manieră similară, „Crawl” este un film care folosește tropii filmului cu dezastru și filmul cu monștri cu efecte extraordinare. Povestea se concentrează în jurul unei fete și a tatălui ei care sunt prinși în casa lor în timpul unei furtuni masive și a eventualului inundație. Casa lor este inundată și invită un număr de aligatori mortali. Lucrurile devin și mai înspăimântătoare când nivelul apei continuă să crească și se luptă să supraviețuiască. Nu veți putea privi într-o altă direcție nici măcar o clipă în timp ce vizionați „Crawl”. Este plin de momente cu adevărat înfricoșătoare, bine construite și realizate de regizorul Alexandre Aja. Spectacolele Kaya Scodelario și Barry Pepper sunt remarcabile.
Filmele lui Quentin Tarantino sunt așteptate de iubitorii de film din întreaga lume. Și cu distribuția extraordinară a filmului „Once Upon a Time In Hollywood”, fanii abia așteptau să vadă ce a inventat maestrul regizor de data aceasta. „Once Upon a Time In Hollywood” se concentrează pe trei personaje și le documentează viața pe parcursul a trei zile. În aceste trei zile, Tarantino pictează o imagine vie a Hollywood-ului de la sfârșitul anilor 1960, când sistemul studiourilor se prăbușia încet și era înlocuit de regizori și actori care au gândit dincolo de limitele Hollywood-ului. Personajul central, Rick Dalton (Leonardo DiCaprio), este un star de televiziune care se estompează, al cărui salt în filme nu a funcționat cu adevărat. El are un prieten și un cascador de mult timp sub forma lui Cliff Booth (Brad Pitt), un erou de război despre care se zvonește că și-a ucis soția și a scăpat cu asta. Pe lângă casa lui Dalton din Beverly Hills, Roman Polanski s-a mutat cu soția sa însărcinată Sharon Tate (Margot Robbie).
Viețile tuturor personajelor se intersectează în revenirea revizionistă a lui Tarantino, plină de cinematografie grozavă, muzică uimitoare și umor caracteristic. Tarantino a tratat acest film ca un tribut adus Los Angeles-ului, orașul în care a crescut. El știe orașul pe de rost și este percepția sa romantică despre Hollywood în timpul copilăriei pe care ne-o arată cu toată seriozitatea. Mulți au numit acest film unul dintre cele mai bune de până acum ale lui Tarantino.