„Station Eleven” ne introduce într-o lume post-apocaliptică relativ optimistă și urmărește o trupă de actori și muzicieni ambulanți care se mută de la o așezare umană la alta. Povestea trece între zilele care au precedat gripa mortală care a ucis cea mai mare parte a populației Pământului și lumea post-apocaliptică în care a prins rădăcini un nou tip de societate.
Bazat pe romanul cu același nume al lui Emily St. John Mandel, povestea este una expansivă. Episoadele de deschidere ale miniseriei ne arată apariția tăcută, dar mortală, a pandemiei și prezintă personajele ale căror vieți se înscriu în narațiune. Sunt introduse și câteva intrigă interesante, chiar dacă unele detalii rămân pierdute în calamitatea centrală a spectacolului. Să aruncăm o privire mai atentă la episoadele 1, 2 și 3 din „Station Eleven” și să ne asigurăm că am adunat toate detaliile. SPOILER ÎNAINTE.
Serialul începe cu Arthur Leander interpretând „King Lear” pe scenă, doar ca să se prăbușească la jumătatea drumului, aparent de un atac de cord. Jeevan, un membru al publicului, încearcă să ajute, dar este prea târziu. La ieșirea din teatru, el găsește o actriță copil pe nume Kirsten, care nu-și găsește tutorele. Jeevan decide să o ajute pe Kirsten să se întoarcă acasă, dar primește un telefon de la sora lui, un medic, care îl informează despre gripa mortală care începe să se răspândească. Ea îl îndeamnă să se îndrepte spre apartamentul fratelui lor Frank, ceea ce face Jeevan, dar numai după ce a cumpărat alimente de urgență în valoare de mii de dolari.
Baricadați în apartament, Kirsten, Jeevan și Frank urmăresc cum lumea se oprește încet pe măsură ce pandemia continuă. Un avion se prăbușește în fața lor și, în cele din urmă, se întrerupe și alimentarea. Îi vedem apoi pe Jeevan și Kirsten ieșind din clădire optzeci de zile mai târziu și încep să se îndrepte spre lac. Prin flashback-uri, vedem că Kirsten era apropiată de Arthur și că i-a dat o copie a unui roman grafic intitulat „Station Eleven”.
Există un alt salt în timp și suntem luați la douăzeci de ani după gripa dezastruoasă. Kirsten, acum crescută, însoțește o trupă de actori shakespearieni ambulanți în timp ce își fac drum prin zona Marilor Lacuri. Sunt foarte iubiți și rezidenți ai diferitelor mici tabere umane în care trupa își desfășoară spectacolul așteaptă cu nerăbdare vizitele lor. Revenind la vremea de dinaintea calamității, ni se prezintă apoi Miranda, cu care Arthur se împrietenește, iar cei doi devin în cele din urmă iubiți.
Arthur și Miranda se încurcă în cele din urmă când aceasta din urmă descoperă că actorul o înșală. În timpul unei călătorii de lucru în Malaezia, Miranda este blocată din cauza pandemiei. La scurt timp după, i se oferă acces special la o barcă pentru a se întoarce acasă, dar apoi primește vestea morții lui Arthur (din cauza gripei). Miranda este spulberată, iar episodul 3 se închide cu baricadarea ei în camera ei de hotel. În scena finală, în timp ce stă la ușa camerei ei, un bărbat mare, într-un costum spațial auriu, apare în fața Mirandei.
În afară de a pune bazele remarcabilului arc povestitor de zeci de ani, episoadele de deschidere ne prezintă și câteva aspecte interesante ale lumii post-apocaliptice. The Travelling Symphony, o trupă de actori și muzicieni în mișcare, este aparent o parte crucială a societății în curs de dezvoltare care a apărut după calamitate. Format din actori predominant shakespeariani, grupul eclectic călătorește între micile așezări umane și este bine primit oriunde merg. Unii dintre membrii trupei par să fie celebrități limită și sunt întrebați de membrii publicului în așteptare.
Cel mai important, însă, Simfonia Călătoare pare a fi un vehicul pentru conservarea artei, muzicii și teatrului. Trupa răspândește fericire și nostalgie prin spectacolele sale și oferă oamenilor un motiv pentru a sărbători într-o lume altfel sumbră. Grupul și personajele care îl constituie simbolizează și calitatea durabilă a artei și modul în care aceasta este inseparabilă de experiența umană, chiar și în fața tragediei apocaliptice.
„Station Eleven” este un roman grafic SF văzut pentru prima dată cu Arthur. El i-o dă lui Kirsten, care este apoi văzută citind și citând cartea de mai multe ori. La un moment dat, ea mai spune că există o singură copie a „Station Eleven”, ceea ce face lucrurile destul de interesante atunci când un bărbat cu aspect de rău augur citează un rând din el, dar nu îi dezvăluie lui Kirsten unde a citit-o.
Deși încă nu știm povestea „Station Eleven”, știm cine a scris-o. Miranda este cunoscută pentru că își petrece multe ore din zi într-un proiect de scriere misterios, care se dezvăluie în cele din urmă a fi romanul grafic titular. Ea nu este deosebit de ambițioasă în a-l publica și chiar este blândă pentru că muncește atât de mult la ceva ce nu vrea să citească alții. În cele din urmă, probabil la ultima ei întâlnire cu Arthur, ea îi dă o copie completată a cărții ei, pe care apoi o dă lui Kirsten.
Câteva puncte notabile despre cartea titulară sunt de remarcat, primul fiind inițialele misterioase din față. Prima pagină a cărții are M.C. scris pe el, care aproape sigur înseamnă Miranda Carroll, autoare. În al doilea rând, protagonistul cărții pare a fi un astronau într-un costum de aur, ceea ce Miranda vede în scenele de încheiere ale episodului 3.
Acest lucru înseamnă probabil că, după ce s-a baricadat în camera ei de hotel, ea se pierde în lumea fictivă pe care a creat-o în benzile desenate. Desigur, ar putea exista unele paralele între benzi desenate și intriga generală a serialului, dar acestea nu au fost încă dezvăluite, iar pentru moment, cartea Mirandei pare să fie simbolică pentru propria ei înstrăinare față de oameni.