Sub Paris: Sophia și Mika se bazează pe activiști adevărați împotriva schimbărilor climatice? Este SOS o adevărată organizație?

În „Sub Paris”, regizat de Xavier Gens, narațiunea urmează două climat activiști care încearcă să evite dezastru când o femelă masivă rechin începe să vâneze în râul Sena din Paris cu câteva zile înainte de o competiție de triatlon. Protagonista, Sophia, este o ecologistă care și-a pierdut întregul echipaj în urma unui atac de rechin, în timp ce Mika este o activistă care conduce programul SOS, Salvați mările. Pe măsură ce timpul de a opri rechinul, Lilith, să facă ravagii, perechea devine disperată să salveze situația și să-i protejeze pe parizienii care sunt pe cale să înoate în apă.

Astfel, filmul expune spectatorii la implicațiile degradării și poluării mediului printr-o narațiune ecologică de groază. Sophia, Mika și programele SOS sunt influențe esențiale pe aceleași teme, devenind chipuri pentru conversația despre poluarea apei și consecințele acesteia. Ca atare, poveștile lor pun întrebarea: cât de înrădăcinate sunt personajele în realitate?

Sophia și Mika: chipuri ale activismului climatic al poveștii fictive

Sophia și Mika nu sunt adevărați activiști climatici sau ecologisti. „Sub Paris” ficționalizează aceste personaje pentru a concentra narațiunea doar pe aspectele de mediu ale groazei cu rechini. Povestea echipează iconografia și percepția culturală a rechinilor ca metaforă pentru potențialele consecințe negative ale poluării mediului. Prin urmare, prezența Sophiei și Mika în poveste ca experți în conversație rămâne esențială pentru progresul intrigii poveștii. În plus, includerea lor permite spațiu pentru explicații naturale ale cazurilor practice, cum ar fi modelul comportamental al lui Lilith, în timp ce migrează din mări și oceane deschise către un mic canal de râu înfundat în orașul parizian. Din același motiv, atât legătura femeilor cu clima, cât și cu mediul, le oferă o perspectivă unică care le definește rolurile.

De asemenea, este important de menționat că narațiunea îi plasează pe cei doi ecologisti în opoziție liniștită cu autoritățile locale. Șeful poliției și primarul doresc să măture problema sub covor discret sau să nu o ia în serios. Cu toate acestea, Sophia și Mika înțeleg bine gravitatea unei astfel de situații, după ce și-au dedicat întreaga viață. Chiar dacă activiștii climatici fictivi s-ar putea să nu fie reali, se pot găsi referințe pentru personajele lor în activiștii climatici din viața reală precum Liz Parkinson. Scafandru, ecologist și conservator al rechinilor este la fel de devotat conservării vieții maritime, în special a rechinilor, prin eforturile sale de promovare și diverse proiecte de mediu.

Deci, în timp ce ecologiștii ar putea avea origini ficționale, eforturile și munca lor se reflectă în realitate prin oameni precum Liz, care sunt hotărâți să protejeze oceanul de încălzirea globală și au o afinitate pentru rechini de la o vârstă foarte fragedă. Scafandrul din Marea Britanie care a crescut în Africa de Sud și apoi s-a mutat în America pentru a urma o carieră în scufundări, desfășoară campanii precum Salvați rechinii și Salvați mările pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la conservarea rechinilor, învățând copiii cum să înoate. Este posibil ca această multitudine de factori să fi influențat începuturile lui Sophia și Mika în „Sub Paris”. Cu toate acestea, din moment ce nicio legătură tangibilă nu poate fi atrasă de niciun personaj și de un individ din viața reală, ei rămân limitați la povestea de groază ecologică ca personaje fictive.

SOS este o organizație de mediu fictivă

Similar cu ecologiștii descriși în „Sub Paris”, organizația Salvați mările este un element fictiv în poveste. Deși Save Our Seas este o fundație reală pentru conservarea oceanelor, care a fost fondată în 2003, cea descrisă în film se abate drastic de organizația din viața reală. Când Mika o primește pe Sophia în sălile SOS de pe ecran, operațiunea are o natură subterană discernătoare. Cartierul lor general din Paris este aprovizionat cu mai mulți conservatori ai oceanului care lucrează într-o clădire oarecum ponosită, în condiții ocazionale. O astfel de portretizare se potrivește cu descrierea din film a activiștilor pentru schimbările climatice care sunt în mod constant pe spate împotriva autorităților locale și guvernamentale.

În timp ce o tensiune similară există în realitate, Fundația Salvați Mările prezintă o imagine mult diferită. Fundația din viața reală există de mult mai mult timp decât cea descrisă în poveste. Acestea au fost înființate în 2003 la Geneva, Elveția, și se concentrează pe protejarea întregii vieți oceanice. Totuși, la fel ca omologul lor „Sub Paris”, ei se specializează și în conservarea vieții rechinilor, deoarece activitățile umane o pun în pericol. Fundația își promovează scopul și obiectivul pentru un ocean mai sigur și mai curat prin patru principii conducătoare: cercetare, educație, conștientizare și conservare. Ei sunt o parte interesată majoră în supravieţuire a vieții oceanice, iar contribuția lor generală la cercetare a dus la sprijinirea financiară a 150 de proiecte maritime de pe tot globul.

Astfel, diferența dintre operațiunea SOS subterană prezentată în „Under Paris” și fundația din viața reală devine evidentă. Primul nu are nicio legătură cu rafinamentul și întinderea exercitate de adevăratul SOS, chiar dacă motivațiile, abordarea și metoda lor de lucru pot converge la anumite puncte. În plus, numele Save Our Seas a fost folosit și într-o lege legislativă din 2018. Legea Salvați Our Seas 2.0 se concentrează pe protejarea vieții marine, acordând prioritate eforturilor de a opri pomparea deșeurilor și a deșeurilor de plastic în oceane. Drept urmare, organizația SOS condusă de Mika menține relevanța pentru numeroase surse din viața reală. Cu toate acestea, în îndeplinirea convențiilor filmelor cu dezastre, portretizarea SOS de pe ecran în „Under Paris” se abate de la orice organizație reală, făcându-l fictiv.