Cele mai bune 12 filme minimaliste din toate timpurile

Arta minimalismului este stăpânită de foarte puțini artiști și nume precum Robert Bresson, Abbas Kiarostami, Chantal Akerman și Nuri Bilge Ceylan sunt cele care îmi vin instantaneu în minte. Cinematograful lor prezintă foarte puțin sau deloc complot și se concentrează adesea mult mai mult pe aspectele vizuale. Acest lucru face ca cinematografia lor să fie destul de provocatoare, deoarece spectatorii nu sunt hrăniți cu o poveste despre o narațiune convențională și cer un nivel mai ridicat de participare la proces. Producătorii de filme mai înclinați spre acest stil particular folosesc adesea mediul pentru a-și exprima propria viziune și filozofia personală despre viață și diverse alte aspecte tematice. Deci, acum vine întrebarea; care este lista filmelor minimaliste de top vreodată? Ei bine, să aflăm. Puteți viziona unele dintre aceste cele mai bune filme minimaliste pe Netflix, Hulu sau Amazon Prime. Mi-aș dori să fi putut oferi postere de filme minimaliste pentru a merge cu aceste filme.

12. Coarda (1948)

O bucată bună de cinefili consideră că „Rope” este cel mai bun film al lui Alfred Hitchcock, în timp ce hitchcockienii hotărâți îl consideră un experiment eșuat. Personal, mi s-a părut destul de fascinant stilul minimalist pe care Hitchcock îl adaptează aici, spre deosebire de orice a făcut vreodată. Urmează un complot foarte simplu de doi bărbați care își ucid colegul de clasă și i-au ascuns trupul în apartamentul lor. Ulterior, ei găzduiesc o petrecere pentru a se lăuda cu superioritatea lor, dar lucrurile iau o schimbare atunci când un reporter le găsește suspecte. „Rope” este probabil cel mai ambițios film tehnic al lui Hitchcock și a dorit inițial ca întregul film să fie o singură prelungire lungă care a trebuit să fie compromisă din cauza unor probleme tehnice. Decorul este minimalist și nu are divertismentul șoc pentru care este cunoscut cinematograful său. Cu toate acestea, este una dintre cele mai îndrăznețe opere de artă cinematografică.

11. Odată (2007)

„Odată” reușește fără efort să obțină un fel de simplitate, profunzime și onestitate pe care majoritatea dramelor romantice nu le reușesc. Este incredibil de răcoritor în stilul său de povestire și are un sentiment de dramă foarte restrâns, care reușește să lovească notele la momentul potrivit într-un mod pe care ar trebui să-l facă o dramă romantică. Amintind de filmele „Înainte” ale lui Richard Linklater, filmul are o linie argumentală foarte minimalistă care urmărește un bărbat și o femeie care se întâlnesc întâmplător pe o stradă din Dublin în timp ce dezvoltă o relație romantică și își exprimă dragostea unul față de celălalt prin muzică. Are un final foarte răcoritor care te-ar lăsa plăcut surprins.

10. Sub piele (2013)

Unii oameni au acuzat deseori „Sub piele” că sunt artistici de dragul artei. O mare parte din povestirile din film sunt vizuale, iar abordarea sa minimalistă bazată pe complot ar putea să-i înlăture pe fanii acerbi ai genului. O mare parte din misterul filmului rămâne inexplicabil, iar narațiunea nu este cu adevărat plină de întorsături, spre deosebire de multe alte fantezii SF. Este un ceas fascinant, care solicită un nivel mai ridicat de participare din partea spectatorilor și garantează o experiență cinematografică foarte unică, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în zilele noastre în cinematografia de la Hollywood. Este fascinant la nesfârșit, captivant emoțional și stimulant intelectual.

9. Trilogia înainte (1995, 2004, 2013)

Pentru a fi foarte sincer, a fost un lucru absolut absurd. Povestea din cinematografie nu a arătat niciodată atât de simplă, dar atât de incredibil de stratificată și complexă. Ethan Hawke și Julie Delpy ne-au furat inimile nu o dată, ci de trei ori în trei decenii diferite. Trilogia de dragoste a mersului și a vorbitului lui Linklater urmează cam același complot de-a lungul seriei. Personajele se întâlnesc. Merg și participă la conversații profunde și personale despre viața, relațiile, visele, dorințele și ambițiile lor. Această simplitate uimitoare pe care Linklater reușește să o realizeze aici este ceva la care cei mai mulți regizori ar visa doar. Povestirea este fascinant de minimalistă și Linklater își lasă personajele să trăiască fiecare moment și să respire pe ecran, aducând un uimitor sentiment de realism care transcende convenționalitatea unei abordări cinematografice bazate pe poveste.

8. 12 Angry Men (1957)

Puternica dramă din sala de ședințe a lui Sydney Lumet are loc aproape în întregime într-o cameră și se concentrează pe un juriu format din 12 bărbați, în timp ce intenționează să vinoveze adolescentul acuzat. Crima reală nu este punctul central al complotului, dar este ceea ce scoate în evidență situația acestor oameni pe care filmul îl concentrează. Este un film incredibil de inteligent, întrucât ni se refuză o concluzie autentică în ceea ce privește crima care servește ca fundal al poveștii. Camera Lumet pătrunde în aceste personaje și știm despre ele din afară, ceea ce ne oferă un spațiu mult mai larg pentru implicare emoțională decât o abordare mai tradițională bazată pe complot.

7. Tokyo Story (1953)

Filmele lui Yasujiro Ozu au avut povești care pot părea foarte simpliste la suprafață, dar stilul său subtil grațios și poetic a făcut loc unei experiențe mai contemplative care s-a simțit atât de profund personală la nivel emoțional. „Tokyo Story” este despre un cuplu în vârstă care își vizitează copiii în Tokyo, dar își dau seama că au crescut mult prea mult și încep să se simtă înstrăinați de ei. Povestirea vizuală de aici este pur și simplu uimitoare, deoarece camera lui Ozu surprinde viața în interiorul casei și ne cere să observăm personajele fără întorsături dramatice reale care se întâmplă în poveste.

6. A fost odată în Anatolia (2011)

Capodopera minimalistă a autorului turc Nuri Bilge Ceylan este o dramă profund contemplativă și meditativă care se concentrează pe un grup de oficiali turci care circulă la miezul nopții prin stepele Anatoliei. Nu există prea multă poveste aici, deoarece filmul constă în mare parte din conversații obișnuite între personaje despre viața, munca, relațiile lor, dar ceea ce este uimitor aici este că personajele par să vorbească mult mai mult în tăcere decât în ​​cuvinte. Există un sentiment profund delicat de melancolie inexplicabilă în personajele care le fac atât de umane, deoarece temele filmului se află sub cele mai banale conversații dintre personaje, ceea ce face filmul mult mai introspectiv și mai atent decât ceea ce povestea sa pare să sugereze.

5. Jeanne Dielman, 23 Quai Du Commerce, 1080 Bruxelles (1975)

Tehnica extrem de minimalistă a lui Chantal Akerman poate amâna unele pentru tonul sumbru și uscăciunea emoțională care străbate cinematograful ei. „Jeanne Dielman” descrie viața unei mame văduve care locuiește într-un apartament din Belgia care s-a orientat spre prostituție pentru a-și câștiga existența pentru ea și pentru fiul ei. Akerman își observă viața în fotografii lungi care se concentrează pe activitățile zilnice ale lui Dielman, inclusiv gătitul, cumpărăturile, curățenia și maternitatea. Povestirea este uimitor de minimalistă aici, deoarece practic nu există un complot, iar filmul transmite starea sufletească a lui Dielman cu implicații vizuale și referințe subtile. Este îngrozitor, frustrant, imploziv și incredibil de tragic.

4. Al șaptelea continent (1989)

Robert Bresson a fost unul dintre regizorii preferați ai lui Michael Haneke și arată foarte mult în stilul său. Haneke este un maestru al subtilității. El putea să picteze cea mai dureroasă realitate cu mișcări complet delicate atât de pline de putere emoțională brută. „Al șaptelea continent” relatează viața unei familii din ce în ce mai izolată de societate și pare să scape în Australia, dar în cele din urmă să se distrugă singuri. Concentrarea temeinică a lui Haneke asupra rutinei zilnice a familiei ne oferă o perspectivă emoțională a vieții din jurul personajelor. Sensul tăcerii implodante creează o atmosferă claustrofobă care definește tonul filmului. Dacă ești genul de persoană care urăște sperieturile salturilor convenționale și este înclinat spre o groază umană mai implozivă, atunci aceasta este alegerea ta!

3. Au Hazard Balthazar (1966)

Maestrul suprem al cinematografiei minimaliste, Robert Bresson a creat una dintre cele mai emoționante experiențe cinematografice din toate timpurile cu sfâșietorul său magnum opus minimalist, „Au Hazard Balthazar”. Filmul spune povestea unui măgar (Da, ai auzit bine!), Balthazar, care este brutal maltratat de diferiții proprietari. Marie, căreia i-a aparținut inițial Balthazar, începe să-și piardă credința și își pune la îndoială propriile convingeri despre lumea din jur. Este realizat în stilul minimalist al semnăturii lui Bresson, pe măsură ce se concentrează pe emoțiile personajelor sale folosind fotografii de aproape care ne fac să investim emoțional în film. Decorul este foarte naturalist, dar aspectele tematice stratificate ale filmului se deschid pentru o experiență bogată emoțională. Filmele au influențat lucrările unor autori moderni, printre care Michael Haneke, Bela Tarr și Nuri Bilge Ceylan.

2. Mouchette (1966)

Nu ar părea corect fără a include cel puțin două filme ale lui Robert Bresson pe o listă despre filme minimaliste grozave. „Mouchette” este la fel de deprimant și de tragic, pe cât poate obține cinematograful. Tipul de realism disconfortant pe care Bresson îl îmbină cu filmul face loc unei experiențe extrem de dureroase, dar profund captivante. Intriga este în jos și este despre o fată, mama ei bolnavă și tatăl alcoolic. Celebrul mod de utilizare a actorilor de către Bresson ca „modele” este cel mai bine folosit aici, deoarece vedem aceste personaje ca oameni, oameni reali. Nu există absolut niciun sentiment de teatralitate sau de necredință în modul în care emotează, care funcționează strălucit cu narațiunea minimalistă a filmului.

1. Vântul ne va purta (1999)

Maestrul autor iranian Abbas Kiarostami a fost un faimos exponent al artei minimalismului în cinematografie. „Vântul ne va purta” este probabil cel mai minimalist film al său și se concentrează în jurul unui jurnalist care, împreună cu colegii săi, ajunge într-un sat kurd pentru a acoperi moartea unei bătrâne și ritualurile ciudate de doliu ale satului. Filmul constă în mare parte din conversații care au loc în interiorul unei mașini și se concentrează pe tranziția mentală și emoțională a protagonistului pe tot parcursul șederii sale în sat. Contrastul puternic dintre viața rurală și cea modernă este explorat prin ochii protagonistului fără absolut întâmplări în complot. Este un sentiment, o experiență, o călătorie care depășește tradițiile cinematografice și te duce în lumea sa, oamenii săi, te face să vezi viața acolo și îți pune întrebări despre propria ta viață. O piesă profund hipnotică a adevăratei eliberări cinematografice.