The Ninth Gate: Cât de adevărat este filmul lui Johnny Depp?

Regizat de regizorul polonez Roman Polanski, Poarta a noua este un film thriller-dramă din 1999, care include o distribuție de ansamblu Johnny Depp , Emmanuelle Seigner, Lena Olin, Frank Langella, James Russo, Barbara Jefford, Jack Taylor și alții. În centrul poveștii se află Dean Corso, un comerciant de cărți care acceptă o slujbă pentru a autentifica „Cele nouă porți” pentru Boris Balkan, care crede că cartea deține o putere și cunoștințe excepționale atunci când este decodificată. Călătoria lui Corso prin Europa pentru a compara copiile se desfășoară cu pericol și mister, întâmpinând crimă și înșelăciune.

Interesant, Corso descoperă trei versiuni ale cărții, fiecare găzduind gravuri distincte. Se încrucișează cu Liana Telfer, o femeie enigmatică cu un interes semnificativ pentru carte. Aprofundând mai departe, devine din ce în ce mai clar că forțele supranaturale sunt în joc, iar cartea poate ascunde secrete de rău augur și abilități puternice. Având în vedere explorarea ocultului de către film, s-ar putea întreba dacă „The Ninth Gate” se bazează pe evenimente reale. Iată faptele.

Este Poarta a noua o poveste adevărată?

Nu, „Poarta a noua” nu se bazează pe o poveste adevărată. Condus de Roman Polanski, filmul se inspiră din cel mai bine vândut roman al lui Arturo Pérez-Reverte, intitulat „Clubul Dumas”. În timp ce povestea și evenimentele descrise în film sunt complet fictive, cartea care a inspirat-o încorporează elemente de istorie reală, literatură antică și mitologie. Roman Polanski , regizorul creditat pentru adaptarea filmului pentru ecranul de argint, este un cunoscut regizor polonez salutat pentru filmele sale precum „Death and Maiden”, „Bitter Moon”, „Frantic”, „Pirates” și multe altele.

Când a fost întrebat de ce a adaptat romanul lui Arturo Pérez-Reverte, Roman Polanski a declarat: „Suspansul și umorul, o mulțime de personaje secundare colorate, genul de lucruri cu care știu ce să fac. Există mai multe intrigi în ea, în principal două, dintre care unul tratează manuscrisul pierdut pentru un alt capitol din Cei trei mușchetari.”

Polanski a continuat: „Totul este foarte complicat, una dintre acele cărți divagatoare, plăcute și literare, cu observații inteligente, foarte erudite: Reverte, evident, iubește cartea. Mi-a placut foarte mult; problema a fost cum să faci un film din el pentru că, la prima vedere, chiar nu pare posibil. A trebuit să abandonăm o mulțime de elemente pentru că un film trebuie să fie mult mai riguros. Dar nu am ezitat pentru că știam că va fi distractiv de făcut.”

„The Ninth Gate” este o poveste captivantă care se adâncește în pericolele obsesiei și consecințele aventurării prea departe în tărâmul necunoscutului. În esență, povestea este o reamintire înfricoșătoare a frânghiei etice pe care o umblăm atunci când suntem mânați de o dorință nesățioasă, în special de atracția nemuririi și a puterii zeului. Boris Balkan (Frank Langella), un personaj învăluit în ambiție și sete de cunoaștere supremă, întruchipează pericolele obsesiei nestăpânite.

Dorința lui de a obține un statut asemănător unui zeu prin căutarea nemuririi este alimentată de o dorință de putere care nu cunoaște limite. Dăruirea tenace a lui Balkan de a descoperi secretele cărții misterioase îl conduce pe o cale perfidă. El devine orb la semnele de avertizare și la considerentele etice, consumat de perspectiva atingerii unui nivel de putere comparabil cu cel al unei zeități.

În mod similar, Liana Telfer (Lena Olin) reprezintă o altă fațetă a acestei povești de avertizare. Condusă de propriile ambiții și dorințe, ea este ademenită de promisiunea de putere și de nemurire pe care o deține cartea. Atractia atotputerniciei devine o forță seducătoare, tentând-o să înțeleagă cunoștințele interzise în ciuda pericolului iminent. La fel ca Balkan, fixarea ei asupra acestei puteri de neatins o orbește față de pericolele foarte reale pe care le curtează.

În concluzie, „The Ninth Gate” nu are rădăcinile în realitate, ci se bazează pe cel mai bine vândut roman al lui Arturo Pérez-Reverte. Filmul acționează ca o oglindă subtilă, invitând la introspecție în busola etică care ne ghidează propriile vieți. Se ridică un steag de avertizare, îndepărtându-ne de stâncile periculoase ale dorințelor necontrolate, amintindu-ne să ne oprim și să cântărim adevăratele costuri ale ambițiilor noastre. În cele din urmă, șoptește un adevăr atemporal: înțelepciunea nu se găsește într-o căutare oarbă a puterii, ci în discernământul judicios care ne permite să ne navigăm în mod responsabil în dorințe și să prevedem ondulațiile pe care acestea le pot crea în vastul ocean al existenței.