Marian Price este un nume binecunoscut în istoria Irlandei de Nord, în special de pe vremea The Troubles, conflictul etno-naționalist de la sfârșitul anilor 1960 până în 1998. Spectacolul de dramă istorică „ Nu spune nimic ,’ creat de Joshua Zetumer, se concentrează cam în același timp în Belfast de Vest istorie, urmărind ritmuri semnificative din viața lui Dolours Price, care s-a alăturat IRA provizorie în 1971 împreună cu sora ei, Marian Price. Pe măsură ce spectacolul urmărește perioada mai violentă a eforturilor IRA, se concentrează și asupra persoanelor care au fost victime ale acestei violențe. Astfel, acesta cuprinde o perspectivă foarte nuanțată asupra The Troubles, prezentând o poveste variată despre membrii IRA precum Dolours, Marian și camarazii lor. În cea mai mare parte, descrierea personajului de pe ecran în serial este apropiată de Marian Price din viața reală, care rămâne un avocat consecvent al cauzei reunificării irlandeze.
La începutul anilor 1970, Marian Price, sora ei, Dolours, și alții au fost condamnați pentru campania de bombardare a IRA din 1973 la Londra. Instanța a văzut explozii cu bombe în afara centrului de recrutare al armatei Old Bailey și Whitehall, care au făcut 200 de răniți. Marian a primit o pedeapsă cu închisoarea de două pedepse pe viață – la fel ca și sora ei – și a intrat în închisoarea Brixton din Londra la 19 ani. Imediat după încarcerări, surorile au intrat în greva foamei pentru a campanie pentru mutarea într-o închisoare pentru femei din Irlanda. Același lucru, împreună cu sute de cazuri de sesiuni de hrănire forțată mandatate oficial, a dus la dezvoltarea anorexie nervoasă pentru ambele surori.
În cele din urmă, Marian și Dolours au fost transferați la închisoarea Armagh din Irlanda de Nord, unde au petrecut în jur de 7-8 ani. În mod inevitabil, tulburarea lor alimentară care le punea în pericol viața a persistat, acordând ambelor femei o Prerogativă Regală a Milei. Ca atare, Marian a fost eliberată din închisoare în 1980. Deși a dus o viață privată în anii de după eliberarea închisorii, ea a revenit în ochii publicului în anii 1990, cu o opoziție vocală față de Programul de pace al Sinn Féin și Acordul de Vinerea Mare. Marian a continuat să-și susțină acțiunile și să-l critice pe Gerry Adams din Sinn Féin pentru că ar fi mințit despre trecutul său cu IRA.
Deși mulți l-au acuzat pe Adams că este un fost lider al IRA, politicianul neagă categoric orice implicare în grupul paramilitar. La rândul ei, Marian și-a menținut sprijinul pentru lupta armată și a considerat că un conflict violent poate fi justificat. „Republicanismul nu se va estompa niciodată”, a spus ea The Guardian într-un interviu din 2003. „Principiile și idealurile mele nu vor fi niciodată zdrobite. Nu am făcut alegerile pe care le-am făcut pentru indivizi din cadrul mișcării republicane sau din Sinn Fein. Faptul că s-au epuizat nu mă disprețuiește.” La începutul anilor 2000, Marian a lucrat pentru organizația de bunăstare a prizonierilor și a făcut parte din Comitetul de suveranitate din 32 de județe.
În 2011, Marian Price a revenit în cele din urmă sub radarul legii. În luna mai a aceluiași an, ea a fost acuzată de încurajarea sprijinului IRA în asociere cu recentul miting republican disident al lui Derry. La miting, ea ridicase o bucată de hârtie din care un bărbat mascat și-a citit discursul. Acest lucru l-a determinat pe Owen Paterson, secretarul Irlandei de Nord, să-și revoce eliberarea condiționată, afirmând că ea reprezintă o amenințare sporită pentru societate. La scurt timp după aceea, a fost plasată din nou în custodie, de data aceasta în închisoarea Maghaberry a lui Lisburn, o închisoare numai pentru bărbați, unde a fost plasată în izolare.
În același an, Marian a fost acuzat și de furnizarea de proprietăți în scopuri teroriste. Acuzațiile împotriva ei au afirmat că a furnizat un telefon mobil unei bande care a ucis doi soldați britanici în 2009. Anorexia ei a continuat să reprezinte o amenințare pentru sănătatea ei pe tot parcursul închisorii, ducând la mai multe proteste care cer eliberarea ei. Soțul lui Marian, Gerry McGlinchey, a făcut parte din aceste campanii. În cele din urmă, în iunie 2012, a fost transferată la spital. În același an, autoritățile au ridicat acuzațiile împotriva ei pentru încurajarea sprijinului IRA. În cele din urmă, în ianuarie 2013, la momentul morții surorii sale, Dolours, Marian a primit cauțiune. Eliberată din închisoare, s-a reunit cu familia ei, cu soțul Gerry și cu doi copii. De atunci, Marian a revenit la viața privată, ținând departe de lumina reflectoarelor presei.
În 2018, autorul Patrick Radden Keefe a scris o carte care se învârte în jurul The Troubles, care s-a concentrat pe Dolours Price și implicarea ei în IRA. Cartea de non-ficțiune, „Say Nothing: A True Story of Murder and Memory in Northern Ireland” se concentrează în jurul uciderea lui Jean McConville, mama singură a zece copii pe care IRA a ucis-o în 1972. Dolours a recunoscut că este cea care a condus-o pe McConville la moarte după ce un grup de membri IRA a răpit-o din casa ei. De asemenea, ea a vorbit și despre implicarea unuia Pat McClure, un alt membru provincial al IRA.
Cu toate acestea, Dolours a tăcut despre a treia persoană care se presupune că i-a însoțit pe ea, pe McClure și pe McConville în călătoria cu mașina. De asemenea, se crede că această persoană evazivă este cea care l-a împușcat pe McConville. Nu există niciun făptuitor individual condamnat oficial în spatele crimei. Totuși, în cartea sa, Keefe susține că Marian a fost a treia persoană din unitatea lui Dolours în noaptea de decembrie 1972. Ca atare, Marian a ieșit pentru scurt timp din viața ei privată și a trecut printr-un declaraţie prin avocatul ei, Peter Corrigan, negând vehement aceste afirmații. În cele din urmă, ea a spus că nu va mai detalia declarația ei. În prezent, la 70 de ani, Marian McGlinchey, născută Price, se crede că încă locuiește în Irlanda de Nord împreună cu familia ei.